Acolo unde nu există vin, nu există dragoste. Și unde dragoste nu e, nimic nu e.

Pe pământul nostru, vițele au rădăcini de mii de ani. Oamenii au venit, au iubit și au plecat. Dar au transmis de la o generație la alta o moștenire care transcede timpul. Un testament al veșniciei. Dintre toate neamurile, românii înțeleg cel mai bine această mărturie nemuritoare. De aceea am numit-o VIE.

Ce a fost mai întâi? Omul sau via? Pe dealurile Murfatlarului putem spune că au apărut în același timp. Încă de acum 2700 de ani, oamenii antichității au produs vinuri în podgoria Murfatlar. Un pahar de vin era închinat obligatoriu zeului Bachus care păzea vițele și ocrotea rodul lor, strugurii și nenumăratele tipuri de vin care îi înveseleau pe locuitorii Tomisului, Constanța de astăzi. Podgoria Murfatlar se află la doar 24 de kilometri de cel mai mare port la Marea Neagră, astfel că lumea întreagă a savurat încă din cele mai vechi timpuri magia într-un pahar de vin din vițele Murfatlarului.

În 1907, anul răscoalei țărănești, pe rădăcinile vițelor antice a încolțit cea mai mare podgorie a Regatului, pe 10 hectare, acesta fiind certificatul de naștere oficial al vițelor Murfatlarului de astăzi. S-au împământenit mai multe soiuri, iar crama podgoriei a devenit un tezaur de licori, din cele mai fine și apreciate tipuri de vin: Chardonnay, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Pinot Noir și Riesling. Pe lângă istoria bogată și poziționarea ideală, succesul unui vin din podgoriile noastre, din crama noastră, se obține cu trudă și dăruire, cu pricepere și răbdare.

Aici la Domeniile Caraman păstrăm cu sfințenie acest patrimoniu milenar, îl îmbogățim și apoi îl închinăm celor ce vor veni în urma noastră. Pentru că niciodată nu a fost despre cei care pleacă, ci doar despre cei care… Exact. De aceea noi, românii, îi și spunem VIN.

De la vițele îmbrățișate de soare pe dealurile Dobrogei, producem nenumărate tipuri de vin, vin alb, vin rose, vin roșu dulce sau vin alb sec sau vin alb demisec cu suflet și personalitate în cupaje inedite. Precum un mesager peste veacuri, Domeniile Caraman vă aduc în casă și în suflete licoarea vie care ne unește tainic cu strămoșii noștri. În buchetul de arome și senzații pe care le putem defini în cuvinte, Vinurile cramei Caraman au o notă distinctă, un sentiment familiar, un moment de tăcere în gânduri care se trăiește cu ochii închiși și cu buzele strânse ușor într-un zâmbet.

Trebuie sa ai 18 ani ca sa poti intra pe site.

Va rugam sa faceti verificarea de varsta.